S.C. Administrator Imobile şi Pieţe S.R.L. (Administraţia Pieţelor) informează cetăţenii urbei că, în perioada Sărbătorilor Pascale (catolic și ortodox), mieii sau iezii vii vor putea fi comercializați în perioada 30 martie – 12 aprilie, Piaţa Cuza Vodă fiind singura piaţă autorizată pentru comercializarea acestora. În această locație, va funcționa un punct de sacrificare a mieilor, monitorizat și autorizat veterinar, amenajat corepunzător pentru desfășurarea activității specifice. Producătorii care intenţionează să comercializeze în piaţă miei vii, din gospodăriile proprii, trebuie să deţină asupra lor următoarele documente: actul de identitate al producătorului; certificat sanitar-veterinar de transport animale vii (miei) – eliberat de medicul veterinar din localitate; document de mişcare a mieilor, eliberat de medicul veterinar; mieii trebuie să fie crotaliaţi. Atenţionăm pe acestă cale că, cetăţenii care cumpără miei sau alte produse de origine animală din alte locuri decât cele autorizate îşi asumă răspunderea eventualelor îmbolnăviri!

Administrator,
Pavel Dumitru