Tipurile de piete ce se organizeaza in zone (centre) publice de desfacere in municipiul Tirgu Mures sunt:
- piete agroalimentare – ansambluri sau in unele cazuri numai locuri special amenajate, organizate pentru aprovizionarea populatiei cu legume, fructe, lapte si produse lactate, carne si preparate din carne, miere, produse conservate, peste, flori, seminte, material saditor, cereale, pasari si animale mici si alte asemenea, precum si unele articole de uz gospodaresc, realizate de mica industrie sau mici mestesugari precum si alte articole nealimentare de cerere curenta;
- targ specializat – oferind spre vanzare o diversitate de produse din sectorul industrial;
- bazar – destinat comercializarii de produse artizanale si mestesugaresti, realizate de mica industrie si de micii mestesugari;
- piata tip talcioc – destinata comercializarii produselor din sectorul industrial cat si obiecte / produse personale ale persoanelor fizice: articole menaj, imbracaminte si incaltaminte second hand, obiecte de arta, produse de anticariat, obiecte de ceramica, produse mestesugaresti si artizanale, obiecte casnice si electrocasnice, echipamente electrice, unelte si scule, materiale plastice;
Pietele publice din Municipiul Tirgu Mures, sunt amplasate in marile cartiere. Societatea are in componenta urmatoarele tipuri de piete, astfel:
a) 7 (sapte) piete agroalimentare, cu perioada de functionare zilnica, respectiv:
- Piata agroalimentara „Cuza Voda” situata in Tg. Mures, str. Cuza Voda, nr. 89, este amplasata in zona centrala a municipiului;
- Piata agroalimentara „1848″ situata in cartierul „1848”, str. Koos Ferencz nr.1/A;
- Piata agroalimentara „22 Decembrie 1989″, situata in cartierul „7 Noiembrie”, str. 22 Decembrie 1989, nr. 35;
- Piata agroalimentara „Dacia”, situata in cartierul Dacia, str. Brasovului, nr. 2/A;
- Piata agroalimentara „Diamant”, situata in cartierul Tudor Vladimirescu, str. Rodniciei nr. 6;
- Piata agoalimentara „Unirii” situata in cartierul Unirii, str. Voinicenilor, nr. 74;
- Piata agroalimentara „Mureseni”, situata in cartierul Mureseni, str. Ghe. Doja, nr. 177.
b) piata tip talcioc – organizata in str. Calarasilor, nr. 107, regasita in structura organizatorica a societatii sub denumirea de „Piata de Vechituri”, unde se pot comercializa in principiu, o gama diversificata de produse industriale vechi si noi, cu program de functionare saptamanal – duminica;
c) tirg specializat „Piata Armatei” – situat in zona centrala a Municipiului Tirgu Mures, str. Armatei, nr. 1A, cu perioada de functionare zilnica.